Locuitorii de pe strada Victor Papilian din cartierul Europa trăiesc un adevărat coșmar. Drumul de acces spre locuințele lor se surpă câte puțin în fiecare zi, iar casele lor încep să o ia la vale. Toate acesrea sunt ccauzate de un alt proiect imobiliar dezvoltat fără studii privind stabilitatea terenului.
Judecătoria Cluj-Napoca a dispus, joi, printr-o ordonanță președințială obligarea dezvoltatorului imobiliar Mircea Pop și a firmei MHP Consulting Solutiona SRL să realizeze lucrări pentru stoparea alunecărilor de teren şi de punere în siguranţă a versantului prin efectuarea unor umpluturi în zona străzii Victor Papilian din Cluj-Napoca. În cazul în care dezvoltatorul
„ La sfârșitul lunii iulie a intrat în vizorul USRPLUS Cluj-Napoca situația de pe strada V. Papilian, unde lucrările de pe un șantier au provocat pagube serioase zonei învecinate prin crearea unor premise pentru alunecări de teren cu consecințe grave. Chiar dacă este o situație gravă, primăria s-a rezumat la acțiuni în instanță și nu la măsuri concrete pe teren.
Dezastrul de pe strada Victor Papilian nu este nici pe departe unic la Cluj-Napoca. Doar în luna martie a acestui an, cetățenii orașului au fost martorii și victimele a altor două cazuri răsunătoare: cel de pe str. Edgar Quinet și cel de pe str. Făgetului. Fiecare caz a produs și produce și astazi pagube materiale de ordinul milioanelor de euro.
Strada Victor Papilian. Pentru Strada Victor Papilian puteti alege sa vedeti Harta Rutiera sau Harta Satelit. Harta Strada Victor Papilian: Puteti vedea Strada Victor Papilian pe harta rutiera a orasului Cluj-Napoca. De asemenea, folosind butonul corespunzator puteti alege sa vedeti imagini din satelit.
Poți să ajungi la Strada Victor Papilian cu Autobuz, Troleibuz sau Tren. Acestea sunt rutele și liniile cu stații în apropiere - Autobuz: 35, 43B, 46, 46B. Descarcă aplicația Moovit pentru a vedea orarul actual și rutele disponibile pentru Cluj-Napoca.
PdWO.
strada victor papilian cluj